AUTORIZARE SI INREGISTRARE

Auditul statutar se efectuează de către auditorii financiari sau de firmele de audit
-care sunt autorizaţi/autorizate în România în condiţiile legii 162,
-care se înscriu ca membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), în condiţiile legii, şi
-care se înregistrează în Registrul public electronic prevăzut la art. 14 din legea 162/2017 cu modificările și completările ulterioare, în condiţiile stabilite prin lege şi prin reglementările Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS).
Înregistrarea în Registrul public electronic a auditorilor financiari şi a firmelor de audit din Romania și din alte state membre se face în baza dovezii achitării taxei în conformitate cu Ordinul președintelui ASPAAS nr. 287/2025 – pe care îl gasiți în partea stângă, la Reglementări.
Plata taxelor se efectuează în contul ASPAAS, CUI 24762322, cont IBAN: RO97TREZ70520G365000XXXX deschis la Trezoreria Statului Sector 5, Bucureşti.
În ceea ce privește efectuarea asigurării raportării privind durabilitatea :
Auditorii financiari autorizați înainte de 1 ianuarie 2026, care doresc înregistrarea acestei mențiuni în Registrul public electronic, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- depun cererea prevăzută la anexa nr. 5 (o gasiți în partea stângă, la Formulare utile), prin care solicită autorizarea pentru efectuarea asigurării raportării privind durabilitatea;
- au urmat cursuri de formare profesioanlă de cel puțin 18 ore în scopul dobândirii cunoștințelor necesare în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea și asigurarea raportării privind durabilitatea, inclusiv în următoarele domenii:
- a) cerințele legale și standardele referitoare la întocmirea raportării anuale și consolidate privind durabilitatea;
- b) analiza privind durabilitatea;
- c) procesul de diligență în ceea ce privește aspectele de durabilitate;
- d) cerințele legale și standardele de asigurare pentru raportarea privind durabilitatea menționate la art. 32^1 din Legea nr. 162/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Dobândirea cunostințelor în domeniul durabilității, prevazute la lit. B, se realizează prin programe de formare profesională continuă organizate/recunoscute de ASPAAS sau CAFR, în cazul delegării. Sunt valabile și se recunosc cursurile efectuate începând cu anul 2023.
Auditorii financiari autorizați după data de 1 ianuarie 2026, care doresc să se autorizeze şi pentru asigurarea raportării privind durabilitatea, trebuie să efectueze un stagiu suplimentar de cel puţin opt luni de pregătire practică (în domeniile prevăzute la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 162/2017, cu modificările şi completările ulterioare) prin participarea la misiuni de asigurare a raportării privind durabilitatea.
În urma promovării examenului de competență profesională, în vederea înregistrării în acest sens în Registrul public electronic vor depune la ASPAAS cererea prevăzută în anexa nr. 5 (o gasiți în partea stângă, la Formulare utile).
Firmele de audit care doresc să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea, trebuie să îndeplinească condiția ca cel puțin un auditor care realizează activitate în numele firmei de audit să fie menționat în Registrul public electronic ca fiind autorizat să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea.

